|
|
imi pare rau ca am lipsit atat si nu am pus continuarea mai repede
Am incercat sa ocolesc cu cat mai mult putinta zonele prin care am trecut si mai devreme cu o goana nebuna..sincer nici nu mi-am dat seama ce viteza aveam acum…nimeni nu ma putea vedea atunci cand treceam prin mijlocul lor,simteau doar un vanticel adiind…dar totusi,ce cauta Bill tocmai aici,in oraselul asta uitat demult de lumea care se imbulzea catre capitala sau marile orase…de ce nu era la Berlin sau…gandurile mi-au fost intrerupte…si m-am oprit brusc…oare unde era??nici macar nu stiam unde se afla acum…am inceput cu cel mai scump hotel din oras,dar nu era acolo…nu l-am gasit in nici un loc in care ar putea sta asa celebritate…era aproape 4 dimineata si trilul pasarilor incepea sa se faca auzit,dar nu-mi pasa…eu voiam sa-l gasesc pe Bill,trebuia sa-l gasesc…Am luat la rand toate hotelurile,pensiunile si blocurile in care se gaseau apartamente cu chirie…nimic…nu era nicaieri…ma gandeam ca poate s-a speriat si a fugit,sau ca poate…poate ca Amadeo…a…am scuturat capul rapid ca si cum as fi vrut sa alung aceea idee,pentru ca asta chiar voiam sa fac…Nu mai suportam,nu eram obsita deloc..desi umblasem atat de mult,dar soarele se inaltase pe cer,biruitor aruncand raze fierbinti…care totusi nu ma atingeau…stateam la umbra unui tei mare,desi imi era cald,iar soarele nu ma lasa sa vad mai nimic…nu simteam ca ma frige..nu-mi facea nimic…toata povestea asta ca vampirii nu pot sta pe lumina,ziua..doar o stupizenie..eu puteam…si acum pot…dar doar eu…M-am hotarat sa merg inapoi..acasa…daca-I puteam spune asa acelui loc...totusi,soarele facea ca pielea sa ma usture..nu mai aveam pigment in ea..acum era alba,ff alba…si nimic nu ma apara de acest factor…daunator pt mine,totusi am observat ca puterile imi disparusera…eram un om normal care nu putea sa stea in soare,dar puteam la umbra,macar puteam sta treaza si ziua… M-am indreptat catre dealul ars de soare,unde stiam ca voi gasi aceea trapa care a va duce in casa subterna a lui Amadeo,desi nu imi era deloc a ma duce acolo,dar chiar nu aveam o idee despre unde sa merg asa ca mi-am luat inima in dinti si m inceput o goana nebuna sub cerul fara pic de nor…Totusi,faceam opriri dese si gafaiam din greu desi nu eram deloc obosita…Intr-un tarziu am nimerit trapa si am ramas masca sa vad ca abia am gasit-o…un om normal cu siguranta nu ar fi reusit,nici nu se deosebea de restul campului parjolit de arsita nemiloasa a verii…Am intrat numaidecat in intunecimea tunelului,inima batandu-mi cu putere,fiecare rasuflare parandu-mi o mie de strigate sfasiate,iar pasii mei..mi se parea ca zgomotele pe care le creau trimiteau ecouri infernale…Scarile de marmura coborau in spirala,afundandu-te tot mai tare in inima pamantului…ducandu-te mai aproape de iad cu fiecare pas…Dar totul s-a oprit in fata unei usi imense,din lemn masiv legata la incheieturi cu cordele metalice late…Am apasat clanta putin uzata de vreme si am deschis-o incet,ezitand inainte sa intru..dar chiar si asa nu mai puteam da inapoi. -Oh!..deci nu ne-ai parasit?! Vocea enervanta a lui Amadeo imi rasuna in urechi cu primul pas in camera aceea ce parea mai mult in stil baroc decat aerul de eleganta pe care voia sa-l dea…era prea incarcata de tot felul de obiecte scumpe:tot felul de statuiete din marmura ce stateau pe stalpi medii si infatisau ingeri cu bratele impreunate si tablouri vechi ce dadeau aer retro…Iar la masa rotunda din mijlocul acelui mic paradis statea,pe un scaun frumos tapitat in visiniu , Amadeo…tinea in mana o lamaie,zeama acestei scurgandu-i-se pe degetele lungi si subtiri.Ma privi cu un suras ironic si totusi plin de caldura..am analizat camera din pragul usii,evitand sa-I intalnesc privirea…m-am uitat spre patul imens cu baldachinul rozaliu si l-am vazut pe Chris dormind acolo..acoperit de umbrele dulci ale somnului..parea un heruvim cu suvitele sale aurii usor ondulate si hainele acelea din catifea de prin secolul 18 cu gulere mari si camesi cu broderii randuri spre gat… -Ai de gand sa stai pentru totdeauna acolo..sau intri? Am inaintat cu sfiala,imi era frica sa nu zbor iarsi prin camera aia sau sa ma surzeasca cu tipetele isterice…dar nu facuse asa ceva de data asta..doar statea acolo si ma privea cu caldura… -Nici nu stii cat ma bucur ca intr-un sfarsit cineva mi-a mostenit talentul! -La…la ce te referi,Amadeo?i-am raspuns in soapta,sa nu-l trezesc pe Chris.. Si-a indreptat privirea spre baiat si apoi a suras spre mine dezvaluindu-si caninii micuti… -Nu te teme..nu se va trezi pana nu apune soarele…De ce stai acolo,in picioare? -Nu..adica..despre ce talent vorbeai? -Oh!asa e..imi pare rau…depre faptul ca poti sta treaza ziua draga mea contesa.. -Contesa? -La figurat..stii tu…,l-am vazut ridicandu-se de pe scaun tot cu lamaia aia nenorocita scurgandu-i-se pe mana,…ma refer la faptul ca esti frumoasa,Claudia…iar numele tau inspira asa de multa raceala… S-a oprit la o distanta considerabila de vreo 4-5 pasi si si-a sorbit,de fapt cred ca lins e un termen mai potrivit,zeama de pe mana…il priveam ca atrasa de forta magnetismului dintre corpuri..parea atat de..senzual,cred,cert e ca iarasi aveam aceea senzatie ca in seara in care l-am fost intalnit prima oara…il voiam iarasi doar pentru mine,voiam sa-I simt trupul lipit de al meu si sa-mi inunde sufletul cu o ploaie de sentimente contradictorii…sa fim iarasi asemeni unui demon si inger legati intr-o pasiune de nedescris…Nici macar nu mai gandeam nimic..pur si simplu am vrut sa-mi dau drumul impulsurilor si asa am facut…mi-am lipit buzele de ale lui,erau asa de reci si de moi…si mi-am incolacit bratele in jurul gatului sau imaculat…de indata parfumul lui superb mi-a inundata narile si m-a condus catre o stare de visare si totusi..traiam realitatea….
|
|